S-a urcat capra în copac! - Gogu Davidescu s-a ”masonerit”

Postat: 28.04.2012 19:45 | Ziarul Miza | 1474 vizualizari

Motto: "Nici chiar masoneria nu mai este ce a fost odată!"

     Miercuri, 24 aprilie 2012, în restaurantul "La Cetate" din orașul Ștefănești s-a consumat o cină frățesacă a unui grup de masoni din Argeș și din afară. "Conclavul" înfrățiților întru cină a reunit câteva personalități bine cunoscute din clubul Rotary și din alte loji aflate departe de ochii căprui ai muritorilor de rând. Ceea ce a șocat în grupul respectiv a fost prezența, printre marile elite, a proaspătului mazilit din funcția de Prefect, Gogu Davidescu. Aflat undeva la marginea grupului, spășit și plin de umilință creatoare, fostul pădurar Davidescu părea pătruns de importanța momentului și a personalităților din jurul său. Nu știm care a fost momentul exact în care "carismaticul" vânător Gogu a fost învitat și botezat drept mason, dar era limpede că individul purta cu mare mândrie insemnele virtuale copleșitoare ale demnității de mason. Așa după cum bine se știe, după explozia de democrație din ultimul deceniu al secolului trecut, au pătruns în masonerie, pe ușa din spate, pe lângă marile și meritoriile personalități, ceva cam multe ciurucuri ce numai cinste nu fac elitei de acolo. Așadar, așa cum aminteam și în motto-ul acestui material, nici chiar francmasoneria nu mai este ceea ce era odată. În momentul în care oameni de calitatea lui Gogu davidescu au pătruns în interiorul acestei maiestuase caste, nici noi muritorii de rând nu mai putem privi aceste grupuri cu evlavia și respectul cu care o făceam până atunci .

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Citeşte şi...
  • A murit Iustin Capră, inventatorul rucsacului zburător

    A murit Iustin Capră, inventatorul rucsacului zburător

    Inventatorul Justin Capră s-a stins din viaţă la vârsta de 82 de ani, la Spitalul Judeţean din Ploieşti.Inventatorul a decedat la Spitalul de Urgenţă Ploieşti, unde se internase cu o zi în urmă, reprezentanţii spitalului spunând că Iustin Capră era diabetic.Iustin Capră este unul ...

  • Un nou maxim istoric pentru dolar

    Un nou maxim istoric pentru dolar

     BNR a anunțat miercuri, 11 martie, un curs de 4.4444 lei pentru euro. Dolarul american a fost cotat de BNR la lei pentru un dolar, în timp ce francul elveţian a fost cotat la 4,1794 lei.Miercuri, moneda euro a urcat cu 0,09 bani, ajungând la pragul de 4,4444 lei. Marţi, BNR a anu ...

  • Iulian Bădescu, la DNA Ploiești

    Iulian Bădescu, la DNA Ploiești

    Primarul Iulian Bădescu a ajuns la sediul DNA, unde urmează să fie audiat. Iulian Bădescu a declarat la sosirea la DNA că nu înțelege de ce este chemat aici, susținând că toate contractele care au făcut obiectul verificării procurorilor sunt legale."Este vorba de o acuzație de luare de ...

  • Vești Bune! Cursul francului elvețian a scăzut la 4,4354

    Vești Bune! Cursul francului elvețian a scăzut la 4,4354

    Francul elveţian se oprește din ascensiunea pe piața valutară și face un pas înapoi. BNR a anunțat marți un curs de 4,4354 lei, în scădere față de maximul istoric atins luni, de 4,4716 lei.Francul elveţian a deschis marţi aproape la egalitate cu euro, nivel la care s-a stabilizat î ...

  • Cu cât îl plătește HAGI pe GIGI BECALI

    Cu cât îl plătește HAGI pe GIGI BECALI

    Gigi Becali este plătit cu 800 de lei pe lună la Academia lui Gică Hagi. Latifundiarul din Pipera a mărturisit pentru prima dată care-i sunt îndatoririle la baza sportivă."Ba, ai grijă de bază. Tu, Becali, ai grija de bază? Iarba o tundeți? Nu o tund eu. Eu sunt administrator de bază, acolo t ...

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Stiri recente - Miza Zilei
  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE
Starea vremii
  • Iasi

    Senin

    Senin, 26 °C

  • Timisoara

    Senin

    Senin, 19 °C

  • Bucuresti

    Senin

    Senin, 20 °C